Stăpâneşte puterea limbajului pozitiv, limbajul succesului

Folosind limbajul pozitiv poţi transforma situaţii neplăcute în experienţe pozitive. Eşecul personal, falimentul, depresia şi alte probleme mărunte îşi găsesc rezolvarea în expresii cu încărcătură pozitivă. George R. Walther ne prezintă principiile limbajului pozitiv reunite în 50 de tehnici simple a căror însuşire va avea un efect miraculos asupra comportamentului propriu.

Aceste principii funcţionează indiferent dacă sunteţi vânzător, supervizor, începător în cariera dumneavoastră sau un lider al unei organizaţii, iar odată aplicate le vor aduce avantaje deopotrivă părinţilor, prietenilor, clienţilor şi tuturor celorlalţi oameni din viaţa dumneavoastră.

,,Cunoaşteţi deja toate cuvintele şi expresiile de care veţi avea vreodată nevoie. Ceea ce contează este felul în care combinaţi aceste expresii familiare şi cum le folosiţi.”
George R. Walther

Dale Carnegie spunea că există patru căi, şi numai patru, prin care putem avea contact cu lumea. Suntem evaluaţi şi clasificaţi în funcţie de ceea ce facem, cum arătăm, ce anume spunem şi cum o spunem.
Colecţia Cărţi Cheie a fost concepută tocmai pentru a vă ajuta să parcurgeţi aceste patru căi, dezvăluind secretele de succes ale celor mai avizaţi autori în materie. Un ghid esenţial pentru cei care doresc să îşi atingă scopurile propuse şi să aibă o viaţă fericită şi echilibrată.

Total Views: 412
admin
admin@cartemania.ro