André Chouraqui, un apropiat al Israelului, implicat în numeroase organizații care au activat pe teritoriul acestei țări, a publicat inițial această carte succintă în 1955, iar traducerea românească a venit abia în 2001, la Editura Corint, fiind tradusă a 11-a ediție, completată și revizuită, adusă la zi. Chiar dacă acum această carte ”a îmbătrânit” și ea, ea oferă o analiză a statului Israel mai ales din perspectivă istorică și organizațională, nu foarte amănunțită, e drept, și poate constitui un punct de plecare în cunoașterea acestei țări, măcar pentru cei care doresc să o viziteze în viitorul apropiat.
Introducerea este consacrată așezării geografice a Israelului, ”un loc de răscruce în Asia”, climei, faunei și florei, dar și câtorva amănunte de ordin istorico-religios, anterioare secolului al XX-lea. Ceea ce este important, deși volumul nu intră prea mult pe tărâm ”turistic”, este că Ierusalimul, capitala țării, este considerat în același timp și capitala religioasă a lumii, măcar pentru religiile monoteiste: pentru evrei, el este Orașul Sfânt al lui David și al lui Solomon; pentru creștini, este locul Patimilor lui Iisus și al nașterii Bisericii; pentru musulmani, este ultima Quibla spre care, la sfârșitul veacurilor, se vor întoarce privirile credincioșilor.
După această introducere, intrăm în subiectul propriu-zis al cărții, respectiv crearea statului Israel așa cum este astăzi, prin intermediul a trei mari capitole – Crearea Statului Israel, Înflorirea Israelului, Renașterea economică. Primul dintre ele, ”Crearea Statului Israel”, pornește de la apariția sionismului politic, undeva la finalul secolului al XIX-lea, rezumat astfel de Programul de la Basel (august 1897), continuând cu Declarația Balfour – favorabilă întemeierii în Palestina a unui Cămin Național pentru poporul evreu – și mandatul britanic. Cu această ocazie, cititorii pot afla și de unde vine numele de Sion, anume de la colina pe care a fost clădit Ierusalimul, devenit apoi simbol al Orașului Sfânt și, prin extensie, al spiritualității și al speranței pe care le reprezintă:
”Sionismul are drept țel stabilirea, pentru poporul evreu, în Palestina, a unui cămin național garantat de dreptul public.” (Programul de la Basel, pag. 21)
Alte aspecte importante tratate în acest capitol sunt cele privind proclamarea statului Israel, la 14 mai 1948, fapt ce a născut un conflict armat de decenii între arabii ce înconjoară noul stat și armata israeliană. Războaiele care au definit și au întărit statul – Războiul de independență, campania din Sinai, Războiul de Șase Zile, Războiul de Iom Kipur, Războiul din Liban – sunt analizate foarte pe scurt, deși meritau o atenție mai deosebită, semn că trebuie să ne luăm informațiile din altă parte.
Capitolul al II-lea, ”Înflorirea Israelului”, se concentrează pe patru subiecte mari și foarte importante în contextului noului stat creat: structurile politice, problemele demografice, renașterea limbii ebraice și problema religioasă. Felul în care fiecare din acestea au fost analizate și rezolvate la nivel statal a reprezentat o etapă importantă în definirea țării. Astfel, trebuie să precizez că prima măsură foarte îndrăzneață, dar importantă, a guvernului provizoriu a fost abolirea, din mai 1949, a tuturor restricțiilor de liberă imigrare a evreilor în țară și de a-i invita pe toți evreii din lume, fără nicio îngrădire, să vină și să se stabilească în Israel. Asta a permis revenirea masivă pe Pământul Sfânt a milioane de oameni, cunoscută sub denumirea de alia.
Un alt lucru impresionant realizat a fost revitalizarea limbii ebraice, mai ales că israelienii, veniți din toate colțurile lumii, vorbeam o multitudine de limbi diferite: ebraica, o limbă aproape moartă după al doilea război mondial, a devenit limba oficială a noului stat, au fost organizate mii de școli, a fost utilizată în administrație și în viața de zi cu zi și a redevenit o limbă vorbită de milioane de oameni, caz unic în istorie. Nu toate problemele s-au rezolvat însă, cum ar fi imixtiunea puternică a religiosului în viața privată. Astfel, un prim exemplu ar fi ziua de Șabat, sărbătoarea religioasă evreiască, când toată lumea se odihnește, chiar și transportul public este oprit. Al doilea exemplu este problemele desprinse din reglementarea căsătoriei și a divorțului:
”Legea din 28 iulie 1953 este rezultatul unui compromis între cele două tendințe opuse, compromis, de altfel, avantajos partidelor religioase: legea și tribunalele rabinice continuă să hotărască în chestiunile de statul personal al evreilor din Israel (căsătorie, divorț, succesiune…); pentru musulmani operează legea coranică; dar legile statului intervin pentru a normaliza regulile, uneori perimate, ale dreptului rabinic și pentru a limita și controla aplicarea deciziilor tribunalelor rabinice. Această procedură dă satisfacție partidelor religioase prin faptul că ea consacră, în mod paradoxal, în țara lui Boaz și a lui Ruth, un impedimentum religionis care exclude orice posibilitate de căsătorie mixtă (convertirea la iudaism a membrului neevreu al cuplului trebuind să fie premergătoare căsătoriei).” (pag. 69-70)
În sfârșit, cel de-al treilea capitol, ”Renașterea economică”, tratează pe larg economia israeliană, cu un accent deosebit pe structurile originale ale agriculturii de aici, cu această ocazie cititorii aflând amănunte interesante despre ceea ce înseamnă un kibuț (adevărate ”mănăstiri” ale lumii moderne, afirmă autorul), satele cooperatiste (moshavim) sau satele cooperatiste mixte (moshavim situfim).
Așa cum spune în prefață și Hary Keller, membru în Comitetul de redacție al ”Buletinului Centrului Muzeului și Arhivei Istorice a Evreilor din România”, autorul cărții formulează o idee, preluată desigur, pe care o repetă de mai multe ori cu privire la o posibilă cooperare în cadrul unei confederații israeliano-palestiniano-iordaniene, ca prim pas pentru o Uniune mediraneană asociată economic cu Europa sau chiar inclusă în Uniunea Europeană. Nu cred că așa ceva este posibil, dar voi discuta această problemă și cu prietenii mei din Israel; pot însă afirma că măcar pentru punerea în discuție a acestor aspecte cartea merită citită, împreună cu informațiile inedite, pentru unii cititori, din cuprinsul ei.
