A inceput ca o dimineata obisnuita in tren. Cand deodata m-am trezit ca ma uit vrajita la tipul care statea de partea cealalta a culoarului. Urla in telefon de parca ar fi fost stapanul lumii. Cine-si inchipuia ticalosul asta la patru ace ca este… Dumnezeu? De fapt, chiar arata ca un zeu. Asta e faza. La statia unde trebuia sa coboare, s-a ridicat brusc si a disparut. Lasandu-si telefonul in tren. As fi putut sa ma uit la toate fotografiile din el si sa sun la unul dintre numere. As fi putut sa pastrez telefonul barbatului misterios zile in sir – in cele din urma insa, mi-am luat inima in dinti si m-am hotarat sa i-l inapoiez. Dupa ce am strabatut orasul pana la compania lui smechera, a refuzat sa ma vada. Asa ca am lasat telefonul pe o masa in fata biroului in care se lafaia ticalosul acela arogant. Nu m-am asteptat sa-mi scrie. Nu m-am asteptat ca schimburile noastre de mesaje sa fie atat de… incendiare. Nu m-am asteptat sa ma indragostesc de el – inainte chiar sa ne fi intalnit
