Ultimii ani ai vietii il gasesc pe Tolstoi la mosia de la lasnaia Poliana, traind ca un mujic. Lasase in urma societatea mondena persburgheza, onorurile, ba chiar si propriul destin literar. Devine un fel de patriarh non-conformist, in raspar cu autoritatile laice si cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credinta in care putini il puteau urma. Gasise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la lasnaia Poliana, in singuratate, sta de vorba cu sine despre Dumnezeu si oameni, iar jurnalul, care l-a insotit permanent, e spatiul unde pune intrebari infinite, unde cauta sa inteleaga si sa se exprime altfel decat o facuse in romane. Cenzurate in editiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietica putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu si spiritul care se impotrivea oricarei revolutii, aceste meditatii apar acum pentru prima data in traducere romaneasca, la putin timp dupa publicarea lor in Rusia.
