Exista, pe de o parte, un barbat linistit, de statura mijlocie, imbracat cu grija. Poarta ochelari. Ia cuvantul in public foarte rar, la cate o adunare a scriitorilor; nu arata nici batran, dar nici prea tanar. […]
Exista, pe de alta parte, un batran taran din Campia Dunarii, nascut in 1885 si mort in 1963, numit, in romanele lui Marin Preda, Ilie Moromete. Se stie ca a avut cinci baieti si o fata, pe care ar fi vrut sa-i pastreze langa sine in gospodarie, desi vremurile se dovedeau potrivnice. Se mai stie ca era bucuros cand avea ocazia „sa stea de vorba cu un om destept, in stare sa glumeasca inteligent” si ca si-a sfarsit viata fugind de-acasa, spre o dragoste care i-a luminat cei din urma ani ca un apus plin de culori. Iar in ceasul sfarsitului, ultimele sale cuvinte au fost: „Domnule… eu totdeauna am dus o viata independenta!”
Ce legatura poate fi intre autorul romanului Morometii si al altor carti, scriitor locuind in Bucuresti, si batranul taran? […] De ce sunt socotite „morometiene” ganduri ale scriitorului, din articole sau din carti in care numele lui Moromete nici macar nu e pomenit? De ce atitudinile sale fata de evenimente sunt raportate la atitudinile pe care le-ar fi luat Moromete, daca s-ar fi aflat in situatii asemanatoare? De ce nu este Moromete un personaj „tip Marin Preda”, asa cum ar parea firesc? Cine e tatal si cine e fiul ?
